Program: L-V 8:00 - 20:00 S-D 9:00-14:00
Suna acum
Programul de azi
08:00 - 20:00

Psih. Moisuc Olimpia Diana

Psihologie

Psiholog clinician Olimpia Diana Moisuc

specializare în neuropsihologie

Evaluarea neuropsihologică “scanează” cele mai cunoscute funcții cognitive (ex: atenție, diferite tipuri de memorie, funcții senzoriomotorii, limbajul receptiv și expresiv, raționamentul etc) asociate unor arii corticale specifice pentru a stabili gradul de afectare a acestora.

Evaluarea neuropsihologică include și evaluarea psihologică clinică a stării afectiv-emoționale, oferind un input valoros în diagnosticul diferențial al tulburărilor neurologice și psihiatrice, în urmărirea evoluției copilului înainte, în timpul și după tratament medical sau intervențiile chirurgicale (mai ales dacă acestea includ anestezia generală).

Astfel, neuropsihologul ajută atât medicii (neurologi, psihiatri, neurochirurgi, etc) cât și părinții să înțeleagă:

  • care este relația dintre problemele medicale ale creierului și problemele afective, de comportament său de învățare ale copilului;
  • cum poate fi ajutat copilul să își îmbunătățească performanța în învățare și abilitățile sale adaptative;
  • dacă există și alte tulburări psihologice asociate problemelor neurologice și cum pot fi acestea gestionate;
  • cum evoluează funcționarea cognitivă și starea psihică a copilului aflat sub tratament medical sau după o intervenție neurochirurgicală.

 În ce situații este necesară o evaluare neuropsihologică:

  • afecțiuni neurologice organice sau funcționale;
  • afectarea creierului, ca urmare a unui traumatism cranio-cerebral, accident vascular, lipsa oxigenului, infecții etc sau consecutiv expunerii la substanțe nocive, droguri, alcool, gaze (ex: monoxid de carbon) etc;
  • alte probleme medicale asociate prematurității, diabetului, afecțiunilor cronice respiratorii sau cardiovasculare, anumitor boli genetice, afecțiunilor oncologice etc;
  • în cazul suspicionării unor tulburări de neurodezvoltare: ADHD, tulburări de spectru autist, tulburări de limbaj și comunicare, tulburări specifice de învățare (dislexie, disgrafie, discalculie), deficit intelectual, etc;
  • în orice situație în care se constată o modificare bruscă în personalitatea, comportamentul, starea afectivă, performanța sportiva sau școlara a copilului etc.

Servicii:

  • Evaluarea nivelului de dezvoltare la copii cu vârstă cuprinsă între 0-6 ani ( 50 min)
  • Evaluarea abilităților cognitive la copii (IQ) folosind Matricile Progresive Raven ( 50 min)
  • Evaluare neuropsihologică și psihodiagnostic la copii, adolescent și adulti ( 50 min)
  • Consiliere psihologică individuală/ psihoterapie individuală ( 50 min)
  • Evaluare logopedică ( 50 min)


Psih. Moisuc Olimpia Diana

Programeaza-te online

sau la telefon